header_decoration
Big_bullet

Interpretarea valorilor tensiunii arteriale (maxim si minim).

 

De fiecare data cand vă luaţi tensiunea arterială, aparatul vă înregistrează două măsurători:

  • Presiunea arterială sistolică (primul număr, care are valoarea mai mare) - este presiunea pe care sângele o exercită asupra pereţilor vaselor sau arterelor sangvine, odată cu fiecare contracţie (bătaie) a inimii
  • Presiunea arterială diastolică (al doilea număr, care are valoarea mai mică) – este cea mai mica presiune pe care sângele o exercită asupra vaselor sau arterelor, când inima se relaxeayă între două contracții (batăi)

Ambele măsurători sunt importante: o tensiune sistolică mare indică presiunea exercitată asupra pereţilor vaselor de sânge atunci când inima încearcă să pompeze sânge, iar în cazul în care tensiunea diastolică este mare înseamnă că vasele de sânge au şanse puţine să se relaxeze între bătăile inimii.

Uneori este posibil să aveţi o tensiune arteriala crescută (hipertensiune), iar cauzele pot fi anxietatea, stările de stress. Mai există însa o serie de factori, asupra cărora nu aveţi nici un control (de exemplu: vârsta, ereditatea) și care pot creşte tensiunea arterială.

Trebuie să aveți în vedere că menţinerea netratată a unei tensiuni arteriale mari poate creşte riscul de accident vascular cerebral prematur şi a atacurilor de cord.

Cu toate acestea, puteți avea în vedere următorii factori de control:

  • pierdeți în greutate, dacă este necesar
  • evitați alimentele grase şi sărate
  • renunțați la fumat
  • restrângeți consumul de cofeina si alcool
  • faceți exerciţii fizice uşoare, în mod regulat

Utilizați tensiometrele Healthy Line pentru măsurarea frecventă a tensiunii arteriale și monitorizarea stării dumneavoastră de sănătate.

Sfaturi si recomandari

 
 
sfaturi
SHL-168ZA

SHL-168ZA

Tensiometru digital de incheietura

Pret: 105.48

detaliicumpara
SHL-868ZA

SHL-868ZA

Tensiometru digital de brat

Pret: 153.87

detaliicumpara
Stil de viata
 
©2020 BEST M - Toate drepturile rezervate